„Consiliul municipal al West Hollywood (o localitate din districtul Los Angeles, n.r.) a adoptat în unanimitate decizia de a solicita Camerei de Comerţ din Hollywood (administratorul Walk of Fame, n.r.) să înlăture steaua lui Donald Trump de pe Walk of Fame”, a anunţat primarul John Duran pe platforma de micro-blogging Twitter, scrie Mediafax.
Potrivit unor surse, printre motivele care au stat la baza acestei decizii se numără atitudinea nepotrivită a lui Donald Trump faţă de femei, acţiunea de separare a copiilor de părinţi la graniţa cu Mexicul şi retragerea din Acordul climatic de la Paris.
Steaua lui Donald Trump – pe care acesta a primit-o pentru contribuţia sa la succesul concursului de frumuseţe Miss Universe, în 2007, pe când realiza emisiunea „The Apprentice” – a fost vizată în mai multe rânduri de acte de vandalism de când fostul om de afaceri şi prezentator TV a intrat în politică.
Cel mai recent act de vandalism a avut loc pe 25 iulie, când un bărbat, Austin Clay, a distrus steaua cu un instrument de foraj electric.
Poliţia l-a reţinut pe Clay, în vârstă de 24 de ani, sub acuzaţia de vandalism. Individul, care nu a dezvăluit de ce a recurs la acest gest, a fost eliberat pe o cauţiune de 20.000 de dolari.
Clay riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani dacă va fi găsit vinovat.
În prezent, pe Walk of Fame există peste 2.600 de stele în zona Hollywood Boulevard – Vine Street din Los Angeles, California.
Stelele sunt oferite actorilor, muzicienilor, regizorilor, producătorilor, grupurilor teatrale şi muzicale, personajelor celebre, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la dezvoltarea industriei de divertisment. O populară destinaţie turistică, Walk of Fame este vizitat anual de milioane de persoane.